Sufletele la control, va rog!!!

Sunt circumstante, oameni, momente in viata ce ne perforeaza sufletu’ …again and again and again…toata ziua jocuri, jocuri online , offline ce importanta mai are....

O tristete care vine in vizita si uita sa mai plece, iarna prea lunga sau primavara prea scurta, vara nu destul de zemoasa, toamna nu prea aratoasa, hainele nu vin prea bine pe tine, nici cearcanele nu se mai pot acoperi si durerea asta de masea e blestemata…. disparitia cuiva drag din viata ta, o speranta ranita, un vis ce se prabuseste sau pur si simplu zile gri care nu mai au chef sa-si mai schimbe tinuta vestimentara (mai e pink-ul la moda? se mira ele, zilele gri…)
Cateodata ne perforam sufletul singuri…

Uneori prea tarziu observam ca ne este sufletu’ ca o sita….incepem sa pierdem prin el respiratii, emotii, clipe…viata, poate chiar si copilaria si uitam sa mai cautam  jocuri friv gratuite sau macar sa jucam "Frunza" afara...

Sufletele la control, va rog!

Pregatiri

Avem cununia civilă. Spun DA!

Ne pregătim de nuntă. Pe întâi noiembrie voi fi mireasă. Este cel mai frumos eveniment, aşteptat o viaţă de toate fetele. Şi de mine.

Am visat mulţi ani la această zi.

Sunt mireasă!

Voalul se tot încurcă în pantofii cu toc, se tot amestecă prin curte cu pământul îngheţat. Sunt emoţionată şi speriată. Mergem la biserica din satul copilăriei mele să mă însoţesc în faţa lui Dumnezeu cu omul iubit. Ceremonia care începe, mă copleşeşte. Uit că înaintea mea a fost altă mireasă şi că, aşa cum se spune, eu, fiind a doua, nu voi avea noroc. Uit chipul pierit al lui Dor, iubirea mea din copilărie, uit privirea lui sfâşietoare, îl pierd în mulţimea de curioşi, strânşi să o vadă  iubita de la oraş, măritată cu unul din „lumea largă”…

În biserică, preotul cere verighetele. Naşul încearcă să i le dea. Una dintre ele, a mea, cade pe jos. O găseşte mama printre poalele rochiei mele de mireasă….

Oamenii scot un sunet adânc de uşurare, sau poate de presimţire. Cazuse verigheta, nu era de bine!

Ziua continuă cu o nuntă ca-n poveşti.

Lăutarii autohtoni, nişte ţigani oacheşi, o cântăreaţă răguşită, o staţie de amplificare defectă. Dar noaptea se prelungeşte într-o beţie generală. S-au pus la bataie  vin,  ţuică, fripturi, cozonaci, totul la discreţie.

Nunta mea este pentru “orăşeni”.

Majoritatea satului petrece la nunta cealaltă, unde oamenii sunt datori. Nimeni nu crezuse că mirele meu va fi din alte zări. Iar la M. nu a venit nimeni la nuntă. Nici măcar părinţii lui…

Mirele ia mireasa în braţe şi o trece pragul casei ţărăneşti. În curte, nuntaşii petrec într-un vacarm de nedescris. Nuntă oltenească! Nuntă românească!

Am emoţii mari. Ca şi cum ar fi prima noapte de dragoste.

În camera copilăriei mele, în patul în care eu am visat la nunta mea, patul curat al copilăriei mele.

M. răsfoieşte o revistă porno. Eu nu o suport şi mă uit cu greaţă la imaginile pe care el mi le vâră sub ochi. Niciodată nu mi le-aş putea crea în minte…

Aştept să mă ia în braţe şi să facem dragoste. Să nu mai existe nimic între noi, nici nuntaşii zgomotoşi, nici personajele din revistă.

Stingem lumina şi ne aşezăm în pat. Sărutări şi îmbrăţişări. Respiraţia lui este şuierată şi tremură din tot corpul. Nu înţeleg ce i se întâmplă. Transpiră şi tremură. Gâfâind încearcă să mă iubească, apoi brusc mă trezesc cu penisul lui în gură. Până să mă dezmeticesc, ejaculează şi simt lichidul vâscos şi fierbinte pe buze şi pe bărbie. Mi se face rău.

Dincolo dorm mama şi bunica. Nu pot ţipa.

Sar în picioare, aprind lumina şi încep să plâng înfundat, să nu mă audă nimeni.

M. stă în mijlocul patului, cu ochii larg deschişi, alb la faţă…

Zorii vin în lălăiala ultimilor nuntaşi, adormiţi pe la mese, sau lovind bolovanii pe drumul spre casă, lătraţi de câini.Cocoşii cântă răsăritul. Lumea toată se trezeşte la viaţă.

Pentru mine, iubirea a murit în noaptea nunţii mele…

Viaţă furată

Eu… nu am voie să ies din casă, nu am voie să merg la cumpărături . Nu am voie să duc gunoiul, nu am voie să ud florile ziua pentru că mă vede vecinul de la blocul din faţă, nu am voie să merg la serviciu, nu am voie să mă îmbrac decât cu hainele luate de el, nu am voie să folosesc farduri, lac de unghii, iar unghiile trebuie să fie scurte, tăiate din carne, ca să am „mâini de gospodină”…Dacă sunt aşa, M. mi le pupă deget cu deget şi ochii îi strălucesc, fericiţi…

Simt că se strânge cercul. Laţul cu care M. m-a legat devine din ce în ce mai scurt.

Fumez şi beau cafea multă.

……………………………………………………………………………………………………………….

Am început să iau diazepam ca să pot dormi, apoi ca să pot suporta zilele, una după alta.  Aşa suport mai uşor frigul din viaţa mea, singurătatea.

Mă îndepărtez tot mai mult de realitate. Neg propria mea existenţă, mă neg ca personalitate, fiind convinsă că nu fac doi bani.

Cel puţin asta îmi spune, de ani buni, M. Îmi repetă sistematic faptul că nu sunt bună de nimic, îmi subliniază că datorită lui pot sta acasă să cresc fetiţa, că eu fără el sunt un om mort, că el este singurul care mă iubeşte aşa cum sunt, cu toate problemele mele de sănătate…

Sunt convinsă că are dreptate. Iar când incerc să îl contrazic, mă bate cu sălbăticie ore în şir, pînă nu mă mai recunosc în oglindă când îmi spăl sângele de pe obrajii făcuţi zob. Apoi plânge şi mă ia în braţe, mă sărută şi mă roagă să îl iert, că el mă iubeşte şi eu sunt o nerecunoscătoare, îl oblig să mă bată, să mă desfigureze. Îmi reproşează că îl forţez să fie rău cu mine, dar că… sunt sexi aşa, cu faţa asta vineţie şi cu buzele crăpate de palmele lui grele! Şi mă sufocă cu sărutări. As vrea sa am un echipament de protectie impotriva lui.

Mă dezbracă şi mă violează cu sălbăticie. Eu strâng pleoapele, dar lacrimile ţâşnesc pe la colţurile ochilor, se rostogolesc fierbinţi pe obrajii tumefiaţi; mă ustură dârele lăsate de izvoarele suferinţei mele…


Sunt aproape tot timpul drogată şi inertă. Numai aşa mai pot să îl mai suport. Nu mă mai interesează ce simt. Nu mă mai interesează viaţa mea. Mă urăsc şi mă dispreţuiesc. Nu fac doi bani. Sunt ultimul om. Sunt vinovată de tot ce este mai rău pe lumea asta. Din vina mea sunt toate.

Nu intru niciodată în amănunte. Simt vina şi este de ajuns. Are grijă M. să îmi tot repete că primesc bătaie din cauză că el mă iubeşte şi că eu tot timpul nu fac decât să îmi bat joc de iubirea lui, de sacrificiile lui, de munca lui, de el şi de dragostea lui enormă…

Soţul

M. a fugit de acasă. Locuim împreună la mine în apartament în Oltenia. Vom avea cununia civilă peste 12 zile…

Sunt fericită, plină de speranţă, încrezătoare. Sunt liberă să iubesc, liberă…

Întârzii câteva ore după ora la care trebuia să ajung acasă. M. este nervos şi mama speriată. De el.

Încerc să îi explic ceva despre faptul ca am fost la sedinta de epilare definitiva, dar urlă atât de tare, încât îl înfrunt…

Mă prinde de haine şi mă târăşte după el până în baie. Închide uşa cu zăvorul şi începe să mă lovească peste faţă şi peste urechi, urlînd că el mă iubeşte şi eu îi fac una ca asta. Mă acuză că aş fi fost în altă parte, că el m-a căutat disperat peste tot, că s-a făcut de râs căutându-şi nevasta…Ţip să mă lase, o strig pe mama, care se agită la uşă implorându-l pe M. să îmi dea drumul. Îi spune să nu mai dea că mă omoară, că eu am trombocitopenie şi pot face hemoragie internă. El, urlând, continuă loviturile până oboseşte. Am strania senzaţie că ne-a bătut, oarecum, pe amândouă. Aerul pe care şi l-a luat spune: „Până aici v-a fost, v-aţi găsit naşul!”

Nu mai aud cu o ureche. Plâng şi tremur de furie şi de ruşine. Îmi este ruşine…, aşa o ruşine!

Mă trag într-un colţ şi încerc să îmi adun gândurile. Este haos în mintea mea. Nici nu înţeleg ce se întâmplă, nu vreau să accept realitatea.

M. mă imploră să îl iert. Stă în genunchi în faţa mea şi mă imploră să îl iert. Îi spun că îl iert dacă mai îmi dă zece palme. Nu înţeleg nici eu de ce îi cer asta. Este o atitudine ciudată. Îi cer să mă bată. Poate doresc să îmi dea puterea de a-l da afară. Plânge şi se roagă de mine să îl iert. Plânge toată noaptea.

E dimineaţă. Îl iert…

In Capitala!


Capitala. Spitalul. Hematologia. Semnez că… refuz splenectomia! Plec! Sunt hotărâtă să mă fac bine. Sau să mor. Dar fără operaţii!

……………………

Trec, în capitală, pe la unitatea militară unde fostul meu iubit, Cos, face şcoala de ofiţeri.

Mama lui nu m-a plăcut niciodată şi el a ales să nu fie cu nici una, sau cel puţin să facă ceva şi pentru el. A plecat şi el imediat după ce am plecat eu…

Ieşise din examen când a fost anunţat că este căutat. Izbucneşte vesel cînd mă vede. Luase un zece şi era foarte fericit.

Îi spun că mă mărit….În viaţa mea nu mai văzusem să ţâşneacă boabele de transpiraţie pe faţa unui om ca pe faţa lui Cos. Rămâne împietrit şi pare că nici nu mă mai cunoaşte, că nu ştie pe ce lume este. Mă sperie.

Îi spun că l-am cunoscut pe M., că m-am îndrăgostit. Că între noi demult nu mai era mare lucru, decât reproşurile lui pentru tot ceea ce fusesem eu, o trădătoare, care a fugit de el şi de Ardeal…

Mă conduce la gară şi-mi cere să nu mă mărit, să mai stau un an, până termină el şcoala de ofiţeri. Îmi spune că mama lui nu are nici o putere asupra voinţei sale.

Nu  cred nimic. Capitolul Cos  s-a încheiat. Demult.