La vot

Am fost la vot mai demult. La Colţea, la secţia specială. Câteva sute de oameni în faţa mea. Toţi tineri şi frumoşi. După ce-am aşteptat o oră jumătate la coadă, parcursesem cam o treime din distanţa care mă separa de mult-râvnita boxă unde puteam să mă exprim liber.

 Încep să fac sondaje printre oamenii caree părăseau secţia de votare cu capul în jos. Media de aşteptare era de trei ore, trei ore douăzeci de minute. Nu se poate. În cele din urmă un ofiţer-subofiţer de poliţie ne spune că pe Lipscani mai e o secţie specială şi acolo nu e nimeni. Plecăm ca vântu. Pe Lipscani, nimic, doar câţiva băieţi cu standuri anticariale. În spatele teatrului, se-aude un zvon. Spatele teatrului, singurului teatru de pe Lipscani, cel de Comedie, e pe strada Blănari. Da, dar ăştia au zis pe Lipscani. Cum se poate? Ne minte Poliţia! Huooo! Hai pe Blănari. Pe Blănari, nimic. O fi în altă parte? La un centru de recuperare se pare, în spate la Cassandra.

Aoleu. Asta unde e? Pe Smârdan? Aoleu, asta unde e? În cele din urmă, după ce primim câteva indicaţii de la nişte oameni dubios de binevoitori, ajungem la centrul de recuperare. Era în carantină. Chiar aşa, scria mare pe uşă, CARANTINĂ. Intrăm totuşi. La etajul doi era coadă. Nu se poate. Mai aşteptăm două ore, două ore, două ore în mijlocul spitalului care mirosea a spital. Votez. Pfiu.